Cum te ajută deținerea unei certificări internaționale în domeniul Analizei de Business

Un raport întocmit de Institutul Internațional de Analiză de Business (IIBA) privind salariile înregistrate în 2017 în domeniul Analizei de Business arată că veniturile celor din domeniu pot fi majorate prin deținerea unei certificări internaționale. Mai mult decât atât, aceste certificări au ajuns să fie unul dintre cele mai importante criterii de selecție la interviuri, astfel că atât angajații, cât și angajatorii sunt tot mai interesați de specializarea în BA.

Acest lucru se resimte și în piața muncii din România, unde tot mai multe persoane care activează în domenii precum IT, construcții, finanțe și telecom vor să se specializeze în Business Analysis, cu scopul de a susține, ulterior, unul dintre examenele de certificare internațională – CCBA/CBAP, PMI-PBA sau CPRE.

Ce avantaje oferă certificarea Business Analysis, potrivit raportului IIBA:

În primul rând, este vorba despre un avantaj financiar, raportul indicând că persoanele care dețin o astfel de certificare internațională câștigă cu 11% mai mult decât colegii lor care nu sunt certificați. Astfel, salariul mediu al unui angajat care deține una dintre cele mai bune 5 certificări din domeniu a ajuns la suma de 85.804 dolari.

Certificarea BA și experiența în domeniu fac casă bună împreună. Asta întrucât datele arată că fiecare an de experiență avut în plus atrage la salariu, în cazul în care deții o astfel de certificare, o sumă medie de 2.096 dolari.

Femeile din domeniul Analizei de Business au întrecut, pentru prima dată, bărbații la capitolul câștiguri. Acest lucru înseamnă că, în anul 2017, femeile care au obținut o certificare Business Analysis au avut salarii mai mari decât bărbații.

Numărul celor care înțeleg importanța acestor certificări este tot mai mare, astfel că, în 2017, 41% dintre angajații din domeniu dețineau cel puțin una dintre cele mai bune astfel de certificări.

Ce curs de Business Analyst să alegi?

În România, compania Edu Eupc organizează singurul curs de pregătire în Analiza de Business bazat pe tehnicile Barbarei Carkenord – unul dintre fondatorii domeniului de BA la nivel internațional.

Cursul se numește Fundamentals of Business, este susținut de trainerul Victoria Cupeț și oferă numeroase avantaje:

  • Este singurul curs de BA Foundations din România acreditat de către Institute of Leadership and Management UK.
  • Este un curs aliniat la toate certificările internaționale importante în domeniu.
  • Fiind singurul curs din România predat după metoda inovatoare a Barbarei Carkenord, poți avea șansa de a înțelege cu adevărat fundamentele Analizei de Business, învățând după o metodă cunoscută în întreaga lume pentru rezultatele ei.
  • Ai ocazia să înveți de la unul dintre cei mai buni traineri, care a participat activ la promovarea rolului de Analist de Business în România.
  • Având în vedere dificultatea examenelor pentru obținerea certificărilor internaționale în BA, pregătirea temeinică în cadrul unui astfel de curs, bazată pe înțelegerea logică a teoriei, este deosebit de importantă.
  • Tot ceea ce înveți în cadrul cursului Fundamentals of Business organizat de Edu Eupc îți poate fi de folos în profesie, ușurându-ți sarcinile zilnice, ajutându-te să ții pasul cu cerințele pieței și oferindu-ți șansa de a-ți dezvolta cariera.

Leave a Reply

Categories